Fotoliu rustic pentru interior

Atunci cand vorbim despre corpurile de mobilier rustice ne ducem automat cu gandul la acele accesorii sau corpuri de mobilier destinate in special pentru amenajuarea spatiilor exterioare.

Insa, de aceasta data va aducem in fata unei adevarate provocari.

Si anume, de a alege confortul oferit de un fotoliu rustic, chiar la interiorul unei locuinte.

Acolo unde respectivul corp de mobilier poate sa intre in stransa legatura si armonie cu restul corpurilor de mobilier aflate in imediata apropiere.

Iar pentru o buna orientare in acest sens, am ales si o imagine reprezentativa.

Care, oricand poate constitui punctul de plecare pentru un proiect viitor, in propria dumneavoastra locuinta.

Mai intai de toate este bine de stiut faptul ca, din punct de vedere cromatic, fotoliul rustic, parchetul si tencuiala sunt realizate in nuante diferite.

Chiar si asa, acestea reusesc sa se asocieze foarte bine, prin contrast.

Mergand pe acest principiu este limpede faptul ca fara contrast cromatic nu putem realiza un decor interior care sa se poata ridica la nivelul propriilor asteptari.

In alta ordine de idei, acest fotpoliu rustic pentru interior este realizat pe baza lemnului de rasinoase bine finisat si lacuit.

Astfel incat textura lemnului sa poata fi apreciata foarte bine, iar in situatia in care respectivele modele de fotolii sunt scoase in aer liber, acestea sa poata beneficia de o buna protectie impotriva tuturor intemperiilor.

Fie ca este vorba despre soare, ploaie, vant sau ger.

Asta certifica inca odata faptul ca respectivul model de fotoliu poate fi utilizat la fel de bine, atat in mediul interior, cat si in mediul exterior.

Dar nu inainte, ca aceste fotolii sa fie completate si cu saltele realizate din burete gros, atat pentru partea de spatar, cat si pentru partea de sezut.

Saltele, ale caror nuante sunt in contrast direct cu textura lemnului folosit ca si cadru principal de rezistenta al fotoliului.

In aceste conditiii putem sustine cu tarie ca unul sau doua fotolii rustice la interiorul unei locuinte pot constitui o adevarata oportunitate de amenajare a unei locuinte.

Mai ales in situatia in care acest model de fotoliu este asociat foarte bine si cu o canapea realizata sub amprenta aceluiasi design rustic.

 

Sursa www.Pinterest.com